Trei noi unități de învățământ se vor construi în Domnești

Adrian Ghiță a prezentat câteva proiecte importante pentru dezvoltarea localității ce vor fi
realizate în perioada 2024 – 2028 și care se află deja în diferite stadii.
Edilul ne-a dat detalii despre lucrări:
” După ce am reușit în urmă cu câteva luni să dăm în folosință grădinița de la Țegheș, care a ajuns un exemplu de bună practică la nivel național, pentru 𝗲𝗱𝘂𝗰𝗮𝘁𝗶𝗲 mai avem propuse următoarele proiecte:
𝗖𝗼𝗻𝘀𝘁𝗿𝘂𝗶𝗿𝗲𝗮 𝘂𝗻𝗲𝗶 𝘀𝗰𝗼𝗹𝗶 𝗰𝘂 𝗰𝗹𝗮𝘀𝗲𝗹𝗲 𝗜 – 𝗩𝗜𝗜𝗜, un proiect ce prevede construirea unei școli primare și gimnaziale pentru peste 600 copii, având următoarele caracteristici:

  • regim înălțime P+2E și o suprafață construită de 3968 mp; 24 săli de clasă ;4 laboratoare ; bibliotecă ;
    teren de sport de 922 mp .
    Proiect este depus pe fonduri europene POR și în asociere cu Consiliul Județean Ilfov .
    𝗖𝗼𝗻𝘀𝘁𝗿𝘂𝗶𝗿𝗲𝗮 𝘂𝗻𝘂𝗶 𝗮𝗳𝘁𝗲𝗿𝘀𝗰𝗵𝗼𝗼𝗹, proiect prevăzut în cadrul incintei școlii de mai sus, având următoarele caracteristici:
  • regim înălțime P+1E și o suprafață construită de 702 mp; 5 săli de clasă; cantină ; bucătărie .
    Și acest proiect este depus pe fonduri europene POR și în asociere cu Consiliul Județean Ilfov
    𝗖𝗼𝗻𝘀𝘁𝗿𝘂𝗶𝗿𝗲𝗮 𝘂𝗻𝗲𝗶 𝗰𝗿𝗲𝘀𝗲, având o capacitate pentru 60 copii și următoarele caracteristici:
    -regim de înălțime P+1E și 3731 mp suprafață construită ; 1070 mp spațiu verde ; 500 mp loc de joacă;
    sală multifuncțională ; bucătărie.
    𝗗𝗼𝘁𝗮𝗿𝗲𝗮 𝘂𝗻𝗶𝘁𝗮𝘁𝗶𝗹𝗼𝗿 𝗱𝗲 𝗶𝗻𝘃𝗮𝘁𝗮𝗺𝗮𝗻𝘁 existente cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale, proiect finanțat din fonduri PNRR și care va fi finalizat până la începutul noului an școlar
    𝗠𝗼𝗱𝗲𝗿𝗻𝗶𝘇𝗮𝗿𝗲𝗮 𝗦𝗰𝗼𝗹𝗶𝗶 𝗚𝗶𝗺𝗻𝗮𝘇𝗶𝗮𝗹𝗲 𝗚𝗵𝗲. 𝗖𝗼𝗿𝗻𝗲𝗹𝗶𝘂 prin execuția următoarelor lucrări:
    reabilitarea termică a clădirii; schimbarea tâmplăriei exterioare;
    schimbarea centralei termice existente în clădirea veche cu o centrală termică mai performantă și cu funcționare în condensație ;
    înlocuire calorifere din corpul vechi;
    montare panouri solare pentru apă caldă ; înlocuire rețele de conducte pentru alimentarea cu energie termică în corpul vechi și montare rețea de conducte noi pentru apă caldă în ambele corpuri ; reamenajare teren curte interioară ;
    refacere trotuar perimetral ;sistem de iluminat exterior ornamental;
    instalație de paratrăsnet ;
    refacerea zugrăvelilor interioare, tâmplăriei interioare și grupurilor sanitare.
    𝗣𝗿𝗲𝗴𝗮𝘁𝗶𝗿𝗲𝗮 𝗻𝗼𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗮𝗻 𝘀𝗰𝗼𝗹𝗮𝗿
    Ca în fiecare an, împreună cu cadrele didactice, ne asigurăm că ai noștri copii sunt primiți în condiții salubre și că totul este pregătit până la cel mai mic detaliu, fiecare elev va primi un cadou de început de an școlar.
    Cu riscul de a mă repeta, investițiile în educație sunt o 𝗽𝗿𝗶𝗼𝗿𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲 pentru mine, pentru că ai noștri copii reprezintă 𝘃𝗶𝗶𝘁𝗼𝗿𝘂𝗹, iar eu mă simt 𝗿𝗲𝘀𝗽𝗼𝗻𝘀𝗮𝗯𝗶𝗹 să le ofer cele mai 𝗯𝘂𝗻𝗲 𝗰𝗼𝗻𝗱𝗶𝘁𝗶𝗶”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *