Cupa Europeană de Triatlon desfășurată în Baza Nicolae Navasart
Complexul Sportiv Național Nicolae Navasart a găzduit în zilele de 17-18 iunie, Cupa Europeană de Triatlon Juniori 2023, unde mai mulți sportivi români au avut performanțe sportive la o vârstă fragedă.
In baza sportivă s-au cazat in jur de 54 de participanți care au avut tot confortul asigurat de administrația complexului condusă de director Cristina Manicea.Au beneficiat și de servicii de masă aproximativ 150 de sportivi in prima zi de concurs.Spațiile verzi și zonele amenajate pentru concurs au fost pregătite de echipa bazei sportive supraveghetă în detaliu de Dumitru Costache .
Pe circuitul de triatlon amenajat la Izvorani s-au prezentat cei mai talentați juniori din Europa printre ei regasindu-se și sportivii români care s-au remarcat prin rezultatele obținute.
Președintele Federației Române de Triatlon, Vlad Stoica, este foarte mândru de rezultatele obținute de sportivii români la Cupa Europeană de juniori de la Izvorani: locul 6 la individual masculin, prin Carol Popa, locul 10 la individual feminin, prin Delia Dudău, și locul 6 la ștafetă mixtă.
Cel mai tânăr participant la proba masculină a avut 14 ani și 9 luni, Gabriel Mihăilescu . Cu toate acestea, el a reușit să se claseze pe locul 39 din cei 60 de concurenți talentați. Gabriel recunoaște că a avut un program extrem de solicitant în ultima perioadă, având de susținut două concursuri foarte importante în viitorul apropiat.
Un alt coleg al lui de la CSM Farul Constanța, Paul Galoiu s-a clasat pe locul 30 la întrecerea cu cei mai buni triatloniști juniori ai Europei.
Pentru Ana Maria Dincă, de 14 ani participarea la Cupa Europeană a fost o competiție la care a participat pentru prima dată clasându-se pe locul 22.Raluca a fost a doua româncă în clasamentul general, ocupând locul 16, și afirmă că s-a simțit foarte bine pe traseu, chiar dacă întrecerea a fost mai dificilă decât și-a imaginat inițial.
La Cupa Europeană de juniori desfășurată la Izvorani au concurat în total 61 de băieți și 35 de fete, atât în probele individuale, cât și în cele de ștafetă mixtă. Toate titlurile au fost câștigate de reprezentanții Spaniei. Cele mai bune rezultate ale României au fost obținute de ștafeta mixtă, care a ocupat locul 4, de Carol Popa, care s-a clasat pe locul 7, și de Amalia Singuran, care a obținut locul 8. Țara noastră a fost reprezentată în competiție de 6 fete și 13 băieți.
Mai multe informații puteți regăsi pe pagina: Triatlon România – https://triatlonromania.ro/…/cupa-europeana-de-juniori…/ și pe pagina de Facebook: Federația Română de Triatlon – https://www.facebook.com/frtri