Gabriel Lupulescu, investit oficial in functia de primar al orașului Bragadiru

Gabriel Lupulescu a depus jurământul de învestire în funcția de primar al orașului Bragadiru în cadrul unei ședințe extraordinare a Consiliului Local, ce a avut loc la Casa de Cultură pe data de 20 iulie.
Evenimentul s-a desfășurat în prezența prefectului și subprefectului de Ilfov, Daniel-Tudorel Zamfir, respectiv Andrei Scutelnicu, consilierilor județeni și locali, inspectorului scolar general al IȘJ Ilfov Adriana Stoica, prim-vicepreședintelui PNL Ilfov Irinel Scrioșteanu (secretar de Stat în Ministerul Transporturilor), iar ca oaspete de onoare a fost primarul comunei Zîmbreni, raionul Ialoveni, din Republica Moldova, Daniel Tonu.
Noul primar investit în funcție, a ținut să transmită un mesaj prin intermediul paginii oficiale de facebook:

„Dragii mei, astăzi am fost învestit oficial în funcția de primar al orașului Bragadiru, o funcție care mă onorează și mă responsabilizează. Vă mulțumesc tuturor pentru încrederea acordată și pentru că m-ați primit în echipa voastră.
Vreau să le mulțumesc și colegilor mei din administrația locală a orașului Bragadiru, primarilor PNL, conducerii Consiliului Județean Ilfov pentru susținerea acordată la aceste alegeri.
Vom face tot ce depinde de noi pentru a ne respecta angajamentele și pentru a nu vă dezamăgi pe dumneavoastră, locuitorii acestui oraș, indiferent de candidatul pentru care v-ați exprimat opțiunea pe 27 iunie. Vom continua să facem echipă, împreună, pentru a transforma Bragadiru în cel mai frumos și prosper oraș din județul Ilfov!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *