Ziua Eroilor și Înălțarea Domnului omagiate in Domnești

13 iunie este zi de sărbătoare pentru creștini, este Înălțarea Domnului Isus Hristos, care are loc la 40 zile de la sărbătoarea Învierii. Odată cu Înălțarea Domnului, este și 𝗭𝗶𝘂𝗮 𝗘𝗿𝗼𝗶𝗹𝗼𝗿, iar în fiecare biserică din țară se trag clopotele în semn de veșnică pomenire pentru cei ce au luptat pentru țara noastră.
La Domnești administrația locală a comemorat, cu această ocazie, eroii căzuți pe front în luptă prin depunerea unor coroane de flori în semn de recunoștință și apreciere pentru sacrificiul făcut pentru libertatea românilor.
Evenimentul a avut loc la Cimitirul Eroilor din Parohia Izvorului Tămăduirii și la Troița, monumentul din vatra satului unde s-au organizat slujbe comemorative. Edilul Adrian Ghiță a participat împreună cu Consiliul Local, un sobor de preoți, cetățeni și cu Corul Școlii Gimnaziale, care au cântat și dansat în amintirea eroilor.
Adrian Ghiță ne-a spus câteva cuvinte: ” Este responsabilitatea noastră să păstrăm tradiția comemorării eroilor neamului nostru, arătând astfel că sacrificiul lor pentru noi nu a fost în zadar și mai mult, că le urmăm exemplul de curaj și de datorie, în oricare circumstanțe suntem supuși”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *