O rută alternativă nouă care iese din DNCB la Domnești
Localitatea Domnești din Ilfov este in ultimul timp într-o ascensiune permanentă în ceea ce privește infrastructura.
O noua rută alternativă , care să degreveze volumul de mașini care ies de pe strada Fortului în DNCB a fost soluția găsită de edilul Ghiță Adrian după lărgirea la 4 benzi a Centurii București și după montarea balizelor care nu mai permit efectuarea manevrei la stânga după strada Fortului.
Primarul încearcă pentru proiectele localității să găsească o soluție privind finanțarea acestora: fie din bugetul local, fie finanțare primită de la Consiliul Județean Ilfov, fie fonduri europene nerambursabile.
Cu sprijinul președintelui Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma, se urmărește modernizarea a două drumuri de interes local, pentru care a obținut deja acordul în ceea ce privește asfaltarea lor: strada Narciselor și strada Salviei .
Adrian Ghiță ne -a precizat că „asfaltarea celor 2 străzi va contribui la dezvoltarea localității din cel puțin 2 puncte de vedere:
– preluarea traficului de pe strada Fortului, asigurând accesul întregii comune către DNCB, Autostrada A1, cartierul Militari, etc
– dezvoltarea zonei industriale, care este esențială pentru dezvoltarea economică a localității, pentru că dacă avem firme, fabrici, hale pe raza localităţii, avem și bani la bugetul local, dar și locuri de muncă noi”