Sens giratoriu în Balotesti
O prioritate pentru administrația localității Balotesti o reprezinta siguranța cetățenilor. Primarul Cristian Ștefan Pretorian, împreună cu viceprimarul Cristian Avram și reprezentanții Consiliului Local, au aprobat principalii indicatorii tehnico-economici din documentația tehnică privind realizarea unui sens giratoriu în intersectia str. Ion Lahovari cu DN1.
Proiectul de anvergură care urmează să se concretizeze este datorat implicării reprezentanților primariei. Sensul giratoriu va fi construit în două etape, în conformitate cu regulile stabilite de Ministerul Transporturilor.
Doua luni se preconizează ca vor dura lucrările la sensul giratoriu de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.
Potrivit primarului Pretorian, se dorește finalizarea lucrării anul acesta, însă în momentul de față se așteaptă avizele și trebuie făcută o expropiere.
Acest proiect intenționează să ofere mai multă siguranță locuitorilor comunei Balotești și celor care o tranzitează și să faciliteze ieșirea în DN1 din strada Ion Lahovari unde, de ceva timp, se formează cozi interminabile mai ales în orele de vârf.