Ziua Eroilor la Balotesti
În fiecare an, Ziua Eroilor este celebrată odată cu sărbătoarea creştină a Înălţării Domnului, la 40 de zile de la Sfintele Paşti, evocând memoria celor căzuţi de-a lungul veacurilor pe câmpurile de luptă, pentru credinţă, libertate, dreptate şi pentru apărarea ţării şi întregirea neamului.
Cu această ocazie, primarul comunei Balotesti, Pretorian Cristian Ștefan împreună cu viceprimarul Avram Cristian, senatorul Mihai Laurențiu Alfred Antonio ,deputatul Daniel Ghiță, precum și consilierii locali au participat la ceremonia religioasă organizată la Monumentul Eroilor, din localitate. Oficialii au depus coroane de flori, aducând astfel un omagiu eroilor neamului. Pomenirea celor care s-au jertfit pentru patrie, este o datorie pentru fiecare dintre noi, pentru fiecare creștin, iar locuitorii comunei Balotesti ii omagiază an de an.
„Slavă eroilor neamului românesc! Hristos S-a Înălțat!”