Stadiul lucrărilor la noua rută alternativă de acces – un pas important pentru dezvoltarea comunității din Domnești

O nouă etapă în modernizarea infrastructurii locale este în plină desfășurare în Domnești. Însoțit de președintele Consiliului Județean Ilfov, domnul Hubert Thuma, primarul localității a efectuat o vizită de lucru pe șantierul rutei alternative de acces, formată din străzile Narciselor și Salviei.
Scopul vizitei a fost verificarea stadiului lucrărilor, dar și evaluarea progresului alături de echipa tehnică implicată în proiect. Potrivit reprezentanților din teren, în acest moment:

  • a fost finalizată curățarea amplasamentului, inclusiv eliminarea deșeurilor depozitate ilegal;
    se execută lucrări de decopertare vegetală pe întreg traseul; se pregătește platforma drumului pentru așternerea stratului de piatră.
    Proiectul, în valoare de 15,6 milioane lei, este finanțat de Consiliul Județean Ilfov, iar autoritățile locale au subliniat importanța sprijinului constant oferit de instituția județeană. “Îi mulțumesc, și pe această cale, domnului președinte Hubert Thuma pentru că este mereu alături de comunitatea noastră și ne sprijină în demersurile de dezvoltare”, a declarat primarul.
    Noua rută, care va avea o lungime totală de 2,5 km, va aduce beneficii semnificative:
    va prelua o parte importantă din traficul aglomerat de pe strada Fortului, oferind un acces mai facil către Centura Capitalei, Autostrada A1, și zone comerciale precum Hornbach, Jumbo și cartierul Militari;
    va contribui la dezvoltarea unei zone industriale strategice, care va genera venituri suplimentare la bugetul local și va crea noi locuri de muncă pentru locuitori.
    Autoritățile locale dau asigurări că lucrările vor continua într-un ritm susținut, respectând graficul stabilit, iar finalizarea proiectului va marca un moment important în evoluția infrastructurii din zonă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *