Din suflet pentru suflet! Târg caritabil de Crăciun, la Domnești
Pe 20 decembrie, edilul comunei Domnești a participat alături de copiii Școlii Gimnaziale ”Gheorghe Corneliu” din localitate, la 𝗧𝗮𝗿𝗴𝘂𝗹 𝗰𝗮𝗿𝗶𝘁𝗮𝗯𝗶𝗹 𝗱𝗲 𝗖𝗿𝗮𝗰𝗶𝘂𝗻 – 𝗗𝗶𝗻 𝘀𝘂𝗳𝗹𝗲𝘁 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝘀𝘂𝗳𝗹𝗲𝘁, 𝗲𝗱𝗶𝘁𝗶𝗮 𝗜𝗜, organizat în beneficiul Asociației Dăruiește Viață #NoiFacemUnSpital.
Adrian Ghiță ne-a povestit cum a decurs o zi minunată petrecută cu copiii de la școală:
„Copiii nerăbdători l-au așteptat și l-au încântat pe Moșul cu diverse momente artistice, decorațiuni, preparate de sezon, gogoși, clătite și alte bunătăți. Multe dintre produsele de la stand au fost pregătite chiar de copii, fiind puse de aceștia la vânzare pentru a contribui la construcția unei noi secții noi de oncologie, la fel ca anul trecut.
Dar din dar, se face rai! Și mă bucură faptul că acești copii învață de mici ce înseamnă omenia, să ajuți și să fii implicat, iar pentru asta îi felicit pe părinții micuților, dar și pe cadrele didactice și doamna directoare, Stefan Ionela Liliana!
În semn de apreciere, Moșul le-a oferit micuților câte un cadou din partea Primăriei. Alaltăieri au primit preșcolarii, iar ieri școlarii”.